- Noiembrie
- 2012
O revistă a teoriei conspiraţiei?
Acum câţiva ani am preluat o revista aflată pe moarte.
Era o revistă care se adresa celor aflaţi la marginea societăţii şi transmitea multe puncte de vedere „alternative” despre sănătate, drepturile omului, mediu, potenţialul uman şi informaţii suprimate.
Am readus revista la viaţă prin eliminarea tuturor articolelor despre New Age, ocultism, mediu şi alte subiecte similare şi prin focalizarea asupra a ceea ce eu numesc „informaţii suprimate”.
Din acea zi revista NEXUS s-a dezvoltat fenomenal, proces care continuă şi în prezent. Recent am deschis reprezentante în Marea Britanie, Europa şi SUA pentru a face faţă la cererea din străinătate!
Ce îi îndeamnă pe oameni să cumpere NEXUS? Sunt toţi aceşti oameni potenţiali „teoreticieni ai conspiraţiei”. A fi un teoretician al conspiraţiei este oare chiar aşa de negativ? La urma urmei, în mod virtual fiecare carte sau film de acţiune care are succes se bazează pe o oarecare formă de conspiraţie.
După cum ştiţi bine, conspiraţii sunt peste tot, de toate dimensiunile şi tot timpul - aşa funcţionează societatea noastră. NEXUS nu este o revista a teoriei conspiraţiei. Avem totuşi subiecte şi relatări care adesea îl fac pe cititor să presupună că există o conspiraţie. De exemplu, am găsit dovezi despre suprimarea a peste douăzeci de tratamente pentru cancer! Această suprimare a fost iniţiată întotdeauna din acţiunea comună a birocraţiei medicale şi a companiilor farmaceutice. Cancerul poate fi vindecat, a fost şi este vindecat de o gamă largă de tratamente - toate ignorate şi denigrate cu râvna de majoritatea doctorilor.
Iată un exemplu de cât de ipocrită a devenit situaţia: există o clinică în Germania, care are reputaţia de a vindeca bolnavii de cancer, folosind un număr mare de terapii acceptate şi neacceptate. Printre pacienţii trataţi cu succes în această clinică se numără şefi ai birocraţiei cancerului şi chiar Ronald Reagan, fostul preşedinte al Statelor Unite. Totuşi aceştia nu au transmis niciodată această informaţie valoroasă lumii medicale.
În urmă cu câţiva ani revista NEXUS a organizat vizita în Australia a lui Ed McCabe. Ed McCabe este un jurnalist în domeniul cercetării, care şi-a petrecut tot timpul studiind şi vorbind despre terapia cu oxigen. Terapia cu oxigen a fost folosită cu succes pentru a trata bolnavii de SIDA şi cancer. Aceasta terapie nu este toxică. Ed a prezentat dosarele medicale ale unor oameni care au trecut de HIV-pozitiv la HIV-negativ. Am invitat mass-media şi organizaţiile preocupate de SIDA să vadă aceste dosare, dar rezultatul a fost o tăcere de mormânt. Pe măsură ce se apropia turneul s-a exprimat totuşi un interes, dar cu siguranţa, nu unul favorabil. Mass-media a decis să transmită deliberat poveşti negative despre terapiile cu oxigen iar cei care o foloseau sau o promovau au devenit victimele furiei presei.
Ne aflam astfel, în situaţia unică, în care oamenii care foloseau terapiile cu oxigen raportau rezultate uimitoare, dar mass-media, organizaţiile care se ocupă cu SIDA şi birocraţia medicală au strâns rândurile şi au insistat că totul era un nonsens.
La sfârşitul zilei i s-a spus publicului că totul era un truc periculos. Totuşi cei care sufereau de SIDA şi cancer şi care urmau terapia cu oxigen au făcut lobby pentru a putea continua tratamentul pe care îl doreau - în principal pentru ca acesta dădea rezultate asupra lor.
Până în prezent nici un spital sau doctor din Australia nu doreşte să testeze un tratament care a vindecat deja mulţi bolnavi de cancer şi SIDA.
Ştirile din domeniul sănătăţii reprezintă doar una dintre temele acoperite de revista NEXUS.
Alte subiecte tratate sunt: maşini care merg cu apa, descoperiri arheologice suprimate, free-energy, contrabanda cu heroina şi cocaină a CIA; tehnici de control al minţii, OZN-uri şi fenomene neexplicate.
Informaţiile le obţinem de la cercetători, doctori, din reviste, ziare, internet si cărţi.
Veţi citi în NEXUS lucruri care vor stimula şi provoca viziunea pe care o aveţi despre realitate, dar, în primul rând, în NEXUS veţi citi lucruri pe care nu le veţi vedea niciodată în buletinele de ştiri.
Duncan Roads