Pentru Amit Goswami, Ph.D., specialist în fizica cuantică, medicina este un domeniu propice pentru aplicarea noii paradigme a ştiinţei bazate pe întâietatea conştiinţei. Această nouă ştiinţă are capacitatea extraordinară de a integra ştiinţa convenţională, spiritualitatea şi vindecarea. Dacă există vreun domeniu care să necesite integrare, afirmă Goswami, acela este medicina şi vindecarea. Doctorul cuantic oferă o nouă şi curajoasă interpretare a metodelor medicinii alternative – homeopatia, medicina chineză şi acupunctura, precum şi Ayurveda – dar şi ale medicinii convenţionale, din perspectiva fizicii cuantice.

Cartea de faţă demonstrează că aceste modele aparent diferite pot fi integrate într-un sistem nou, complex, bazat pe noua „ştiinţă în interiorul conştiinţei”. La baza tuturor bolilor şi a leacurilor stă conştiinţa, afirmă Goswami. Doctorul cuantic le oferă medicilor şi pacienţilor o modalitate cu totul nouă de a aplica medicina, cu şanse mult mai mari de vindecare. Goswami o numeşte medicină integrativă şi afirmă: „Aceasta este o abordare foarte nouă, ce poate servi drept bază legitimă pentru o schimbare de paradigmă în medicină“.

Colecţia: La frontierele cunoaşterii | Format 17x24 cm | Pagini: 298 | ISBN 978-973-87354-9-1 | Preţ: 35 RON

Share