Cauza principală a cancerului nu este de natură genetică
Cândva cancerul era o boală neobişnuită ce afecta un procent mic de americani. În 1900, doar 3% din populaţie a murit  de cancer.2 Dar acum, cancerul a devenit atât de comun încât realmente toată lumea cunoaşte pe cineva care suferă de această boală teribilă. De fapt, pentru americanul de rând, îmbolnăvirea de cancer nu este o excepţie; dimpotrivă, a devenit o regulă.3 Am ajuns să acceptăm cancerul ca fiind de neoprit, incurabil şi chiar ca o parte naturală a vieţii.

Aceast mod de a privi lucrurile este tragic din moment ce cancerul nu este un proces natural şi poate fi prevenit. Şocant pentru majoritatea oamenilor este faptul că s-a demonstrat ştiinţific că această boală este regresivă din punct de vedere genetic şi nu predominantă. De fapt, corpul uman este foarte rezistent la cancer. În 1969, profesorul Henry Harris de la Universitatea Oxford a zguduit puternic comunitatea cercetătorilor din domeniul cancerului, când a demonstrat că aceste teorii nu sunt adevărate. Profesorul Harris a luat celule de ţesut normal şi a infuzat în ele trei tipuri de cancer. În mod sigur, s-a gândit el, celulele canceroase vor pune stăpânire pe cele normale şi le vor „transforma” în celule canceroase. În mod surprinzător însă, celulele s-au dezvoltat normal.4
Contrar opiniei generale, cancerului îi trebuie câteva decenii pentru a se dezvolta la oameni.5 Datorită acestei perioade lungi de incubaţie, ştiinţa ne poate arăta modalitatea de a distruge orice formă de celule precanceroase iniţiale şi de a preveni ca cele canceroase să producă degradări la scară largă.
Dacă credeţi în existenţa unei baze genetice a cancerului, atunci mai gândiţi-vă o dată. Dr. Robert A. Weinberg de la Institutul de Tehnologie Massachusetts (MIT), unul dintre cercetătorii de frunte ai cancerului şi descoperitorul aşa numitei oncogene (gena care cauzează cancerul), şi-a schimbat complet concluziile la care ajunsese după ce a descoperit că „mai puţin de o bază de ADN la un milion pare să fie copiată greşit”. Acesta nu este un defect prea mare! Cuvintele lui exacte sunt următoarele: „Ceva a fost foarte greşit. Noţiunea conform căreia un cancer se dezvoltă prin activarea succesivă a unei serii de oncogene şi-a pierdut legătura cu realitatea.” El a numit descoperirile genetice făcute până în acel punct drept „sterile”.6 Prin urmare, cauza primară a cancerului nu este genetică. Acest lucru a fost anunţat în 1998. Aţi auzit de el? Probabil că nu.
În 2006, conducătorii celui mai mare centru de cercetare a cancerului din Houston, Texas, au anunţat că principala cauză a cancerului nu este genetică: „Dacă s-ar fi putut realiza acest lucru [tratarea cancerului prin genetică] s-ar fi rezolvat deja prin intermediul unor mutaţii genetice,” a spus William Brinkley, unul dintre vice-preşedinţii de la Baylor, care spune că alte cercetări ar trebui să aibă prioritate faţă de proiectul privind genomul cancerului... Dr. John Mendelsohn [preşedinte al Centrului pentru cancer M.D. Anderson] declară, „Orice afirmaţii referitoare la faptul că aceasta [cercetarea genetică] va fi cheia în tratarea cancerului nu sunt adecvate.”7
Astfel, cauza primară a cancerului nu este o mutaţie genetică. Chiar dacă „există cancer în familia voastră”, există speranţe reale. Din nefericire, geneticienii nu dau înapoi, încercând să forţeze faptele pentru a se potrivi teoriilor lor bazate pe genetică atunci când acestea nu se potrivesc cu faptele, pentru că, aşa cum demonstra Profesorul Harris cu mulţi ani în urmă, cancerul nu este genetic dominant. Unde ne duce aceasta? Unde putem căuta soluţii? Ce putem spune despre soluţiile nutriţioniste populare în lupta împotriva cancerului?

„Soluţiile” populare anti-cancer nu funcţionează
Majoritatea oamenilor urmează ascultători recomandările experţilor în speranţa că vor câştiga războiul cu cancerul. Din nefericire, aproape nimic din ceea ce ni se spune nu este bazat pe fapte ştiinţifice. Analizaţi următoarea listă cu presupuse „soluţii”, împreună cu data publicării eşecurilor lor, prezentate în revistele medicale de frunte ale lumii. Mulţi dintre noi nu auzim niciodată retractările şi în consecinţă urmăm în continuare metode care nu ne protejează de contactarea cancerului.
Fructe şi legume: Nici chiar legumele cu frunze verzi nu ne protejează împotriva îmbolnăvirii de cancer la sân (JA MA 2001 ; 285: 769-776)8

Fibrele: Acestea înrăutăţesc cancerul de colon în loc să îl prevină (Lancet 2000; 356:1286-7).9

Mamografia: Samuel S. Epstein, Doctor în Medicină (preşedinte al Coaliţiei de Prevenire a Cancerului), Rosalie Bertell şi Barbara Seaman au publicat un articol în care expun adevăruri despre mamografie pe care majoritatea femeilor nu le cunosc  (Int J Health Sci 2001; 31(3):605-15): „Contrar credinţei populare şi asigurărilor date de             mass-media americană … mamografia nu este o tehnică pentru diagnosticarea timpurie. De fapt, cancerul la sân este prezent de obicei cu opt (8) ani înainte de a putea fi în sfârşit detectat…”10

Uleiul de peşte: Majoritatea suplimentelor cu ulei de peşte nu au nici un efect în prevenirea cancerului şi pot fi primejdioase pentru sănătatea dumneavoastră (articole: 1995-2006). Congresul al IV-lea al Societăţii Internaţionale pentru Studiul Acizilor Graşi şi Lipidelor (SISAGL), care a avut loc în perioada 4-9 iunie 2000 la Tsukuba, Japonia, a prezentat următoarele11:
„...Studiile indică faptul că la nivelurile folosite, uleiul de peşte [care conţine derivaţi de omega-3] micşorează pe scară largă gama de răspunsuri a celulelor imunitare (activităţile limfocitelor citotoxice T, proliferarea limfocitelor şi producerea de IL-2 şi IFN-y (1, 2))…”
„...Studii recente au indicat că niveluri joase ale acizilor graşi omega-3 cu lanţ lung de carbon (AEP sau DHA) sunt suficiente pentru a cauza unele din aceste efecte represive…”
„…Această diminuare (a proliferării limfocitelor inhibate şi a celulelor cu rol în apărare) cauzează creşterea bacteriilor celulare (infecţie) şi a defectat mecanismul de omorâre a celulelor tumorale”.
Orice substanţă care cauzează slăbirea abilităţii de distrugere a celulelor tumorale este cancerigenă – opusul a ceea ce dorim noi. Poate fi faptul că aşa mulţi dintre noi consumăm ulei de peşte, un alt motiv pentru care rata îmbolnăvirilor de cancer creşte în loc să scadă?
Uleiul de peşte este de asemenea nefolositor în prevenirea bolilor de inimă, iar Şcoala de medicină de la Harvard ne-a prevenit de acest lucru cu ani în urmă, dar prea puţini dintre americani au ascultat12. Consumarea peştelui în locul uleiului de peşte nu a dus de asemenea la nici un rezultat.
Japonezii au o rată a cancerului şi a bolilor de inimă mai ridicată decât americanii. Cancerul este cauza principală a deceselor în Japonia din 1981.14. Mass-media populară nu prea dezvăluie aceste date senzaţionale.
În ianuarie 2006 a fost demascat faptul că tratamentul cu omega-3 în cazul cancerului este o eroare  (JAMA 2006; 295(4)): „Un mare volum de lucrări, care cuprind studii efectuate pe numeroase grupuri, din multe ţări şi cu diferite caracteristici demografice, nu aduc probe care să sugereze o asociere semnificativă între acizii graşi omega-3 şi [lipsa] incidenţa cazurilor de cancer. Este improbabil ca suplimentarea dietei cu acizi graşi omega-3 să prevină cancerul.”15
Cea mai cuprinzătoare analiză până la momentul actual, publicată în British Medical Journal din 24 martie 2006 şi care trece în revistă 96 de probe dintre care 44 cu suplimente şi cinci probe realizate mai ales cu ALA (familia omega-3) obţinut din plante precum inul şi din uleiul de peşte, confirmă eşecul acestui tratament: „Nu am găsit nici o dovadă că grăsimile omega-3 au vreun efect asupra incidenţei cancerului... Această sistematică trecere în revistă a evaluat efectele folosirii acizilor graşi omega-3 (împreună sau separat) asupra mortalităţi, a activităţii cardiovasculare, a cancerului şi a infarctelor pe un mare număr de participanţi şi nu a găsit nici o dovadă a unui beneficiu vizibil al acizilor graşi omega-3 asupra sănătăţii.”16
Din nefericire, în ciuda acestor lucruri, majoritatea doctorilor din lumea întreagă recomandă încă uleiul de peşte pentru prevenirea atât a cancerului cât şi a bolilor de inimă.

Soia: Produsele din soia nu vă vor proteja nici ele împotriva îmbolnăvirii de cancer. Nutriţioniştii, medicii şi publicaţiile renumite din domeniul sănătăţii laudă încă proprietăţile soiei, ignorând cu toţii descoperirile ştiinţifice. Există o latură foarte riscantă în cazul consumului de soia pe care ar fi bine să o cunoaşteţi. Spre exemplu, articolul „Guşa provocată de consumul de soia: prezentarea a trei cazuri” (NEJM 1960; 262(22):1099-1103) detaliază trei cazuri de guşă care s-au dezvoltat la copii care consumau o „formulă” pe bază de soia. La doi dintre copii această stare a dispărut rapid după terminarea „formulei” pe bază de soia. Al treilea copil s-a vindecat când în alimentaţia lui a fost adăugat iodul.17
Ce avea formula pe bază de soia a face cu problemele de tiroidă (guşă)? Boabele de soia sunt o sursă de izoflavonoide, inclusiv genistein  şi daidzein. Contrar credinţei populare şi a ceea ce este adesea consemnat în mass-media, ambele sunt periculoase pentru sănătate. Următorul citat este din Farmacologia biochimică (1997; 54:1087-96): „Boabele de soia conţin compuşi (genistein  şi daidzein – „ingredienţii activi”) care opresc [interferează cu] peroxidaza tiroidiană care este esenţială în sinteza [producerea] hormonilor tiroidieni.” Soia nu este bună pentru tiroidă!  Aşa numiţii fito-estrogeni, genistein  şi daidzein, sunt de fapt compuşi care subminează funcţiile endocrine. Femeile din întreaga lume au fost induse în eroare. Ce legătură are „formula” de soia cu deficienţa de iod? Soia conţine elemente care „magnetizează” şi duc la pierderea unor nutrienţii esenţiali precum iodul.
În zilele noastre, Food and Drug Administration din SUA (FDA), Departamentul pentru Sănătate şi Servicii Publice, are o „bază de date privind plantele otrăvitoare” în care soia este prezentă de 288 de ori (ediţia revizuită, martie 2006). Site-ul lor web vă va şoca deoarece veţi descoperi că soia nu este altceva decât o mâncare nesănătoasă. (http://www.cfsan.fda.gov/~djw/pltx.cgi?QUERY=soy). 18
Soia are efecte negative şi asupra sistemului imunitar. În anul 1975,  Canadian Journal of Biochemistry a raportat faptul că boabele de soia slăbesc puterea sistemului imunitar.21 „Tripsina, un inhibitor care se găseşte în boabele de soia s-a descoperit că inhibă transformarea limfocitelor umane...” Tripsina este o enzimă produsă de pancreas şi utilizată la digerarea proteinelor; ea este critică pentru producerea anticorpilor. Un inhibitor este ceva ce slăbeşte, scoate din acţiune. Gândiţi-vă la el ca şi cum aţi avea un picior pe acceleraţie şi altul pe frâna maşinii dumneavoastră în acelaşi timp. Motorul maşinii dumneavoastră va exploda. Astfel, tripsina, un inhibitor, va irita pancreasul dumneavoastră, stresându-l să producă hormoni chiar şi atunci când nu poate, ducând la o scădere a oxigenării datorită acestei stimulări. Soia împiedică digerarea şi utilizarea completă a proteinelor pe care le consumaţi. Sistemul imunitar nu mai poate fi aprovizionat cu anticorpii corespunzători şi cu limfocite – o dublă problemă. Prin urmare soia este cancerigenă pentru pancreasul dumneavoastră, iar în general cancerul la pancreas este echivalent cu o condamnare la moarte.
Datorită sfaturilor incompetente, multe femei au scăzut cantitatea de proteine animale ingerate în favoarea consumului de soia. Împotriviţi-vă acestui sfat incorect şi minimalizaţi-vă şansele de vă îmbolnăvi de cancer tiroidian sau pancreatic

Cercetările anti-cancer ale doctorului Otto Warburg
Mulţi dintre colegii mei medici au fost şocaţi să descopere aceste adevăruri. Câţi dintre noi au văzut aceste importante descoperiri raportate în mass-media? Din păcate nu prea mulţi. Nu vă deznădăjduiţi pentru că există un răspuns la problema cancerului. Acesta a fost descoperit în 1925 de către Otto Warburg, dr. în medicină. Dr. Warburg a fost numit cel mai mare biochimist al secolului XX; numărul mare şi importanţa descoperirilor sale îl califică drept cel mai priceput biochimist din toate timpurile.22
În anii '20, Dr. Warburg realiza cercetări în domeniul enzimelor respiratorii, anumite vitamine şi minerale de care corpul omenesc are nevoie pentru folosirea oxigenului din celule, cercetări care i-au adus premiul Nobel în 1931. (Astăzi, aceste vitamine şi minerale sunt denumite „co-enzime”.)
Comisia însărcinată cu decernarea premiului Nobel s-a aşteptat ca medicina să beneficieze de pe urma descoperirilor vitale despre cancer ale doctorului Otto Warburg. Din păcate, a intervenit politica şi cancerul nu a mai fost îndepărtat.
În ciuda succeselor şi onorurilor sale timpurii, Dr. Warburg a continuat să facă descoperiri fundamentale chiar în  ultimii săi ani de viaţă, însumând astfel o carieră de 60 de ani de cercetări cu rezultate uimitoare. În plus, dr. Warburg a creat adesea noi instrumente pentru cercetările sale. De exemplu, a descoperit o modalitate de măsurare a presiunii oxigenului dintr-o celulă vie prin dezvoltarea unui manometru special – o importantă dezvoltare care a condus la o viitoare descoperire a sa: faptul că presiunea şi concentraţia scăzută a oxigenului întotdeauna prognozează apariţia cancerului.
Importanţa realizărilor doctorului Warburg este aceea de a fi izolat principala cauză funcţională a cancerului. Decât să lucreze la un nivel teoretic, mult prea îndepărtat de realităţile fiziologice ale cancerului pentru a fi capabil să furnizeze terapii practice şi programe preventive, el a descris condiţiile reale ale celulelor care instaurează şi cauzează cancerul, şi astfel a dat altora posibilitatea ulterioară de a dezvolta modalităţi practice de a opri evoluţia cancerului.
Este de necrezut faptul că nici un principiu important din numeroasele sale descoperiri nu a fost utilizat de către comunitatea cercetărilor americani în prevenirea şi tratarea cancerului şi stoparea remisiei. În ciuda unor dezbateri în privinţa direcţiei şi validităţii lucrărilor doctorului Warburg, nici un savant sau cercetător nu a infirmat vreodată validitatea, corectitudinea sau aplicabilitatea acestor importante descoperiri în prevenirea şi tratarea cancerului. Chiar şi astăzi, consensul medical are adesea puţin de a face cu ştiinţa. Politica a risipit eforturile multor cercetători din domeniul cancerului.

Principala cauză a cancerului
Ne-am obişnuit atât de mult să ni se spună că „într-o zi” vom descoperi ceea ce cauzează cancerul şi că acesta este cel mai mare mister al medicinii moderne încât ceea ce urmează ar putea părea greu de crezut.
Dr. Otto Warburg a descoperit şi a declarat în mod clar că principala şi cea mai importantă cauză a cancerului este cantitatea prea mică de oxigen care intră în celulă. „În urma experimentelor aflăm că o inhibare cu 35% a procesului de oxigenare este deja suficientă pentru a atrage după sine o astfel de transformare în timpul dezvoltării celulei,” afirma el în 1966 la o conferinţă a laureaţilor premiului Nobel în Lindau, Germania.28
Asta este! Pare foarte simplu, nu-i aşa? Cu mai puţin de o treime de oxigen faţă decât e necesar, poţi contracta cancer. Bazându-se pe experimentele meticuloase pe care el şi mulţi alţii le-au verificat de nenumărate ori, Dr. Warburg a descoperit şi a declarat că principala şi cauza numărul unu a cancerului este cantitatea prea mică de oxigen care ajunge în celulă (hipoxie).
Odată ce o celulă devine canceroasă, ea nu mai poate reveni la normal; trebuie distrusă (Science 1956;123(3191)).29
Când am întâlnit prima dată aceste informaţii nu mi-a venit să cred. Spre mare mea surprindere, aceste informaţii referitoare la legătura dintre cancer şi oxigen au fost publicate în numeroase rânduri în publicaţiile recente dedicate cancerului, ex. Radiotherapy and oncology 1993; 26 (1): 45-50 şi 1999; 53:113-17.30  Oricum, soluţia practică în rezolvarea problemei deficienţei de oxigen le-a scăpat cercetătorilor – probabil pentru că nu au ştiut de unde să înceapă.
Luând peroxid de hidrogen, suplimente de calciu, suplimente de ulei de peşte, cantităţi masive de omega-3, ozon sau aşa-numita „apă oxigenată” nu vom rezolva deficienţa de oxigen de la nivelul celulelor. Nimeni nu a fost în stare până acum să ducă mai departe descoperirea dr. Warburg.
Această lipsă de înţelegere explică multe dintre activităţile biochimice greşit înţelese legate de cancer care irosesc timp preţios şi nu conduc de fapt nicăieri. Numai descoperirea anti-cancer a doctorului Warburg prezice atâtea rezultate ale vieţii reale care nu au fost explicate până în prezent.31
Descoperirea doctorului Warburg a fost verificată de nenumărate ori, atât prin transformarea unor celule normale în celule canceroase cât şi prin demonstrarea faptului că această maladie nu se dezvoltă în zone foarte bine oxigenate. În mod surprinzător, medici americani sunt cei care au tras această concluzie în anul 1953 şi au confirmat-o în 1955! Goldblatt şi Cameron au observat (p.535) (J. Experimental Medicine 1953; 97:535-552) că odată ce au fost aduse celulei pagube prea mari, nici o cantitate de oxigen nu va readuce la un nivel normal respiraţia celulei: aceasta este pentru totdeauna osândită unei vieţi canceroase.
Din această cauză prevenţia este ultima soluţie pentru a nu contracta cancer. Oricum, ei au confirmat posibilitatea de a preveni ca o celulă precanceroasă datorită „influenţei respiraţiei” să devină permanent cancerigenă, dacă deficienţa de oxigen este stopată destul de devreme.32

Cauzele secundare ale cancerului            
De fapt, fiecare presupusă cauză a cancerului menţionată în zilele noastre în mass-media din domeniul sănătăţii şi al nutriţiei  este o cauză secundară.
Cauzele secundare includ elemente cum ar fi mediul înconjurător, chimicale carcinogene , radiaţiile  medicale şi ale mediului înconjurător, grăsimile trans, aditivii din mâncare, chimicalele din fumul de ţigară, viruşii şi chiar mutaţiile genetice.
Sunt nenumărate cauze secundare ale cancerului, şi minimalizarea lor şi a cauzelor lor poate fi de ajutor în prevenirea cancerului. Dar urmărirea la nesfârşit a unor cauze noi, secundare, cum ar fi fumatul, fără a explica în mod specific efectul comun pe care îl au toate acestea asupra celulelor, nu a condus şi nu va conduce niciodată cercetătorii la un remediu adevărat pentru cancer.
Dr. Warburg ne-a avertizat de multe ori în legătură cu irosirea unui timp preţios prin urmărirea unor cauze secundare. Nu comiteţi greşeli în această privinţă: elementul pe care fiecare cauză secundară a cancerului îl are în comun cu fiecare din celelalte este acela de a conduce, direct sau indirect, la insuficienţa oxigenului în celule. Astfel, dacă adresăm în mod direct întrebarea cum să ducem suficient oxigen în celule, vom minimaliza pericolul pe care îl prezintă fiecare tip de cauză secundară.

Exerciţiul nu este o soluţie pentru a scăpa de cancer
Ştiu ce gândiţi fiecare dintre voi: „Făcând multe exerciţii îmi oxigenez sângele. Prin urmare lupt împotriva   cancerului!” Nu. Toate aceste exerciţii nu l-au împiedicat pe campionul mondial la ciclism Lance Armstrong să se îmbolnăvească de cancer. Este adevărat că prin exerciţii se poate spori nivelul de oxigenare al sângelui. Oricum, procedând astfel, tot nu avem garanţia că oxigenul va fi transferat efectiv fiecărei celule din fiecare organ al corpului.
Dr. Warburg a subliniat în mod clar că numai oxigenul nu este suficient: „Cancerul se poate dezvolta chiar şi în prezenţa oxigenului ca şi gaz liber în atmosferă, deoarece  oxigenul s-ar putea să nu reuşească să pătrundă într-o cantitate suficientă în  celulele corpului, sau apoenzimele  respiratorii ale celulelor aflate în dezvoltare s-ar putea să nu fie saturate cu grupele active.”34
Sunt mulţi factori care contribuie la lipsa oxigenului din celule, incluzând anumite deficienţe despre care vom vorbi în curând. Exerciţiul, prin sine însuşi, nu reprezintă soluţia pentru a nu ne îmbolnăvi de cancer. Mulţi oameni, inclusiv atleţii, care fac exerciţii în mod regulat se îmbolnăvesc de cancer. Mai mult, o persoană respiră de cel puţin 17.000 de ori pe zi (12 respiraţii pe minut). Chiar credeţi că nu inspiraţi destul oxigen prin cele 17.000 de respiraţii pe zi? Ba da. Alta e problema.

Acizii graşi esenţiali şi uleiurile care îi conţin
Corpul nostru are nevoie de nişte grăsimi speciale – ce au un rol cheie şi în alte funcţii ale organismului – care facilitează absorbţia oxigenului în celule prin intermediul membranelor celulare. Aceste grăsimi speciale absorb foarte bine oxigenul. Numite acizi graşi esenţiali (AGE), aceste grăsimi speciale trebuiesc zilnic absorbite din exterior, din alimentaţie, deoarece corpul dumneavoastră nu le poate produce de la sine. Exista două familii de acizi graşii esenţiali care permit corpului dumneavoastră să producă din ele tot ceea ce are nevoie, adică diferite tipuri de „derivaţi” ai acizilor graşi esenţiali.
Familia omega-6 este denumită acid linoleic (AL) iar familia omega-3 este denumită acid alfa linoleic (AAL).
Pentru a consulta tabele cu uleiurile ce conţin acizi graşi esenţiali împreuna cu procentajele familiilor omega-3 si omega-6  ca şi unii derivaţi ai acizilor graşi esenţiali consultaţi site-ul: http://www.brianpeskin.com/NEXUS%20 Hidden%20Story%20Article.pdf.
Cu tot tam-tam-ul creat in jurul uleiului de măsline, vreau sa ştiţi ca el conţine in special omega-9, un ulei neesenţial fabricat chiar de corpul dumneavoastră. Uleiul de măsline extra-virgin este în mod tradiţional neprocesat şi astfel necancerigen însă la urma urmei nu vă va proteja împotriva îmbolnăvirii de cancer.  Evitaţi margarina, ea nu se va strica când este lăsată afara din frigider. Aceasta este dovada faptului ca uleiul hidrogenat nu se mai poate oxigena. Daca el s-ar putea oxigena în momentul consumului ar deveni rânced atunci când este lăsat în afara frigiderului – exact ca şi peştele. Uleiul de rapiţa si cel de soia nu sunt recomandate, ele nici nu au fost destinate consumului uman ci ca aliment pentru animale în ferme şi aplicaţii industriale. Multe alimente, în special sosurile pentru salate conţin acum ulei de rapiţă. Încercaţi să-l evitaţi.
Pentru a-şi menţine proprietăţile nutritive importante, uleiurile nu trebuie să fie gătite, ci cel mult doar uşor încălzite. Ţineţi cont de faptul că etichetele unor producători de suplimente nutritive nu identifică separat şi nu fac distincţie între familia acizilor graşi esenţiali şi derivaţii acestora. Fiţi siguri de ceea ce doriţi să cumpăraţi înainte de a cumpăra ceva. Asiguraţi-vă că uleiurile sunt brute, neprocesate şi organice şi că nu conţin ulei de peşte sau orice tip de uleiuri hidrogenate.

Proporţiile dintre omega-6 si omega-3 în corp
Pentru a determina ce uleiuri conţin cei mai buni acizi graşi esenţiali anticancerigeni trebuie să examinăm conţinutul ţesutului corporal. Studiile patologice arată faptul că creierul şi sistemul nervos conţin o proporţie de o parte omega-6 la o parte omega-3 (1:1). Unii nutriţionişti sugerează că aceasta este proporţia cea mai bună însă se înşeală. Iată de ce.
Majoritatea organelor conţin o proporţie omega-6/omega-3 de 4:1. Totuşi, creierul, sistemul nervos şi organele alcătuiesc doar aprox. 12% din greutatea corporală. Pielea conţine familia omega-6 în procentaj de 100% şi nu conţine deloc omega-335, ea reprezintă aproximativ 4% din greutatea corporală. Muşchii alcătuiesc cel puţin 50% din greutatea totală a corpului şi constituie factorul principal care trebuie luat în seama în determinarea proporţiei necesare dintre familia omega-6 şi familia omega-3. Un element cheie în privinţa structurii musculare este faptul că muşchiul conţine de 5,5 până la 7,5 ori mai mult omega-6 decât omega-3 în funcţie de condiţia fizică.36 Suntem avertizaţi cu privire la „supradoza” de omega-6 în dietele noastre şi se spune că trebuie să consumăm multe uleiuri care conţin omega-3 pentru a compensa. Ni se spune că ingeram de 20 de ori mai mult omega-6 decât ar trebui. Acest lucru este greşit iar o analiză mai atentă revelează şi alte detalii.
La modul ştiinţific, aveţi nevoie de un supliment organic cu o proporţie omega-6/omega-3 cuprinsă între 1:1 şi 2,5:1. În cazul acestei proporţii foarte eficiente, aveţi nevoie zilnic doar de o cantitate minimă de 3-4 grame. Această proporţie este semnificativ diferită de cea pe care cel mai probabil, medicul, consilierul pe probleme de sănătate, scriitorii sau publicaţiile în domeniul nutriţiei o sugerează. Ei pur şi simplu nu cunosc şi nu înţeleg baza acesteia. Analiza lor constă dintr-un număr semnificativ de erori şi sper ca veţi examina lucrarea „Calculul ştiinţific al proporţiei dintre omega-6 şi omega-3” la adresa http://www. brianpeskin.com (daţi clic pe „EFA Report”) pentru a înţelege acest lucru cât şi elementele ştiinţifice care stau la baza calculului proporţiei ideale dintre omega-6 şi omega-3.
Astăzi, oamenii se gândesc automat la uleiul de peşte sau la uleiul de in ca la nişte soluţii anti-cancer. Uleiul de peşte, cu o supradoză de derivaţi omega-3 poate în realitate produce cancer, iar uleiul de in conţine prea mult omega-3.
Majoritatea familiilor omega nu sunt convertite în derivaţi; ele rămân în membranele celulelor şi în ţesuturi în forma lor originală. Puţini cercetători înţeleg acest lucru şi puţine texte medicale îl explică.37 În plus, procesarea comercială a hranei distruge o cantitate importantă din aceşti acizi graşi esenţiali, împreună cu capacitatea lor de oxigenare.

Alimentele care conţin acizi graşi esenţiali  (AGE)
Mai jos veţi găsi o listă ce conţine categoriile de alimente ce conţin aceste uleiuri esenţiale. Este imperativ să înţelegeţi că aceste alimente trebuiesc crescute organic, şi, dacă este necesar, trebuiesc procesate la o temperatură scăzută şi nu cu conservanţi artificiali, – altfel AGE vor fi distruse, cum sunt  de exemplu grăsimile-trans, hidrogenate, cauzatoare de cancer despre care aţi auzit. Comparaţi-vă dieta cu aceste alimente ce conţin AGE. Consumaţi suficiente din acestea?

Lactatele / ouăle / brânzeturile: brânzeturile obţinute din „lapte crud” sunt surse excelente de AGE. Pasteurizat (încălzit) laptele este deficitar în AGE şi este dăunător pentru copii.

Carnea: carnea provenită de la găini crescute organic, carnea de vită (crescute cu iarbă), carnea de miel, carnea de porc, etc., sunt surse bogate de AGE. Proteina animală este de asemenea importantă pentru vitaminele anti-cancer şi minerale şi pentru a produce o hemoglobină puternică ce permite transportul oxigenului

Nucile: organice, migdalele crude neprocesate, alunele, arahidele, etc.

Fructele de mare: creveţii, peştii, homarii, crabii, stridiile, etc. Este important să înţelegem că consumul unei cantităţi mari de fructe de mare nu este o soluţie anti-cancer. Acestea sunt excesiv de abundente atât în familia AGE omega-3 cât şi în derivaţii de omega-3. Peştele, în special cel de crescătorie conţine în cea mai mare parte derivaţi ai omega-3; peştele de crescătorie şi uleiul obţinut de la peştii de crescătorie trebuie să fie evitat.

Seminţele: seminţele de floarea soarelui crescută organic, susanul, inul, seminţele de dovleac, etc.

Următoarele alimente nu conţin forme de AGE ce pot fi folosite de către oameni.

Fructelele  şi  legumele: animalele ce au stomacuri multiple pot extrage AGE din plantele ce conţin celuloză cum ar fi iarba, dar oamenii, cu doar un stomac, nu pot face acest lucru. Chiar dacă am putea să extragem AGE, nu am putea niciodată consuma volumul care ne este necesar.

Grânele/cerealele: oamenii nu pot extrage AGE din acestea

Acizii graşi esenţiali –  magneţi de oxigen
Gândiţi-vă la aceşti acizi graşi esenţiali polinesaturaţi ca la nişte „magneţi” care atrag oxigenul. Dovezile acestui fapt pot fi găsite în cele mai renumite cărţi şi jurnale de medicină de la nivel mondial cum ar fi în Harper’s Illustrated Biochemistry (ediţia a XXVI-a)40 sau în Human Nutrition Clinical Nutrition apărută în iulie 1984.41
AGE sunt parte integrantă din structura şi funcţia respiratorie a celulei. Fără o eficienţă respiratorie mare, cancerul nu întârzie să apară. Aceşti AGE din membrana celulară atrag oxigenul care se află în fluxul sangvin şi îl transferă în celulă, exact ca nişte mici bureţi care absorb oxigenul. Acest proces ar trebui să se producă în fiecare dintre cele 100 de trilioane de celule ale organismului.
Aşa că indiferent de cât de mult respiraţi sau câtă mişcare faceţi, dacă nu aveţi AGE funcţionali la nivel celular atunci celulele nu vor absorbi îndeajuns oxigen din fluxul sangvin şi astfel veţi fi susceptibili de a face cancer. Amintiţi-vă că „pragul” la care cancerul îşi face apariţia este o scădere de 35% a oxigenului de la nivel celular. Fără o aprovizionare continuă cu AGE proveniţi din alimente, transferul de oxigen la nivel celular este semnificativ redus. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă aţi avea 100 de trilioane de celule care ar fi deficitare într-o substanţă vitală utilizată la absorbţia oxigenului. Iată un exemplu care arată cum absorb aceste grăsimi esenţiale oxigenul.
La supermarket peştele se strică în câteva zile deoarece uleiul din peşte absoarbe foarte bine oxigenul – el reacţionează rapid cu oxigenul din aer. Peştele se strică repede deoarece uleiul ce conţine acizi graşi esenţiali are capacitatea de a absorbi o cantitate mare de oxigen. Acest proces chimic poartă numele de oxidare. Acest lucru este valabil şi pentru alte tipuri de grăsimi esenţiale. Ele îşi fac datoria de a absorbi oxigenul dar datorită acestei funcţii au o durată de viaţă limitată. Ele pur şi simplu nu vor mai funcţiona după o scurtă perioadă de timp. AGE devin „consumaţi” adică râncezi. De aceea ei trebuiesc înlocuiţi zilnic prin intermediul alimentelor – natura ne-a creat astfel.
Există mai multe moduri de a îmbogăţi cu oxigen fluxul sangvin, cum ar fi prin exerciţii fizice, bând apă bogată în oxigen sau respirând aer mai pur. Totuşi, aceste soluţii parţiale sunt insuficiente pentru o protecţie maximă împotriva cancerului. Când deficienţa de AGE este soluţionată, fiecare organ devine propriul lui „magnet” de oxigen, exact aşa cum a intenţionat  natura.

Cancerul mamar şi deficienţa de oxigen
La nivel mondial cancerul mamar este cel mai răspândit tip de cancer din rândul femeilor. Creşterea numărului de cazuri de cancer mamar poate fi explicată pentru prima oară în lumina descoperirii doctorului Warburg despre deficienţa oxigenului din celule.
Sânul este alcătuit dintr-o cantitate excepţională de ţesut gras. O membrană celulară tipică dintr-un ţesut muscular este alcătuită din 50% grăsime şi conţine aproape o treime de AGE (care transferă oxigenul). Totuşi, ţesutul gras cum ar fi cel care alcătuieşte sânul conţine grăsime într-o concentraţie de 80-95%. Aceste componente grase ale ţesutului sânului necesită şi ar trebui să aibă o concentraţie mai mare de AGE, dar datorită modului modern de procesare a alimentelor acestea nu conţin concentraţia necesară. Deoarece organele importante şi prioritare cum ar fi creierul, inima, plămânii, rinichii necesită în mod prioritar AGE, s-ar putea să nu mai rămână cantitatea necesară de AGE pentru ţesutul mamar. În acest mod, la nivelul ţesutului sânului va exista o deficienţă de oxigen semnificativă. Ţinând cont de această premisă, putem deduce că acesta (cancerul de sân) ar trebui să fie (şi este) cancerul cel mai des întâlnit la femei, la nivel mondial.
Această concluzie explică creşterea masivă a cazurilor de cancer mamar. Doctorul W.C. Willett din cadrul universităţii Harvard ne furnizează dovezi. Într-un studiu referitor la consumul de omega-6 ce a implicat 80.000 de asistente, s-a demonstrat că grupul care consuma cea mai mică cantitate de acid linoleic (familia omega-6) a prezentat cea mai mare incidenţă de cancer mamar (NEJM 1987; 316(1):22-28).42
Va spus cumva obstetricianul dumneavoastră că aveţi nevoie de acest nutrient anticanceros miraculos? Mă îndoiesc; probabil că nu ştie.

Uleiul de peşte nu va stopa bolile de inimă
Este surprinzător că se ştia încă din 1979 faptul că dieta influenţează compoziţia de AGE de la nivelul membranei celulare; această descoperire a fost publicată în Cancer Research (1979; 39:1726-32).43 În 1990, o cercetare spectaculoasă dirijată de William E. Lands a demonstrat că acea cantitate critică de omega-6 din ţesuturi depinde de dietă (Lipids 1990; 25(9): 505 – 16).44
Pentru a fi la curent cu cele mai bune informaţii din domeniul cercetării ştiinţifice, în anul 2002 am luat parte la prima Conferinţă Mondială cu privire la Acizii Graşi Esenţiali, Nutriţie şi Sănătate ce a avut loc în Shanghai, China.
Acolo am aflat despre o descoperire şocantă: uleiul de peşte scade imunitatea. Aproape că am căzut din scaun! Supradoza cu suplimente de ulei de peşte poate scădea semnificativ eficienţa sistemului imunitar, crescând riscul îmbolnăvirii de  cancer. Societatea Internaţională pentru Studiul Acizilor Graşi şi a Lipidelor a raportat acest fapt uimitor la congresul de la Tsukba, Japonia din iunie 2000.45
Să nu credeţi că uleiul de peşte previne bolile de inimă. Nu o face. Cardiovascular Research (2002; 54:183 – 190) a raportat acest lucru pe baza unui studiu în cadrul căruia atât grupul de persoane care consuma ulei de peşte cât şi grupul de control prezentau o progresie arterosclerotică asemănătoare sau chiar egală (arterele fiind din ce în ce mai înfundate în ciuda consumului de suplimente de ulei de peşte). Uleiul de peşte nu a stopat îngroşarea arterelor. Dimpotrivă, peretele arterial se îngroşa odată cu ingerarea de ulei de peşte! A fost consumată zilnic o cantitate de 1,65 grame ulei de peşte – o cantitate suficient de mare pentru a cauza efecte adverse asupra sistemului imunitar.46
Acest rezultat, ce demonstrează ineficienţa uleiului de peşte, a fost publicat în 2002. A reuşit acest lucru să oprească „experţii” din câmpul nutriţional şi medical cât şi din cadrul guvernului nostru să declare cât de bun este uleiul de peşte? Nu!
Şcoala de medicină de la Harvard a fost implicată într-un studiu publicat în 1995 intitulat „Utilizarea controlată a uleiului de peşte pentru regresia arterosclerozei coronariene umane”. (Am Coll Cardiol 1996; 25(7): 1492-8).47
Doza zilnică a fost de 6 grame de ulei de peşte versus 6 grame de ulei de măsline în grupul de control. Concluzia: „Tratamentul cu ulei de peşte pe o durată de 2 ani nu produce schimbări favorabile majore în diametrul arterelor coronare  arterosclerotică”. Aceasta înseamnă că înfundarea arterelor nu a fost redusă prin consumul de suplimente de ulei de peşte.

Acidul arahidonic (AA) derivat din omega-6 previne coagularea sângelui.
Dr. Warburg a înţeles că viteza redusă a sângelui permite cancerului să intre în metastază. Mai târziu, alţi cercetători au arătat că daca se poate opri un cancerul localizat din a intra în metastază, şansele de a muri de cancer scad de zece ori! Chiar dacă aţi avea cancer nu aţi mai muri din cauza lui. Între viteza sângelui şi vâscozitatea sa şi răspândirea cancerului există o legătură directă. Acesta este un fapt surprinzător şi destul de rar menţionat care a fost indicat de către biologul molecular de renume mondial Robert Weinberg49.
Ce cauzează metastaza? Cheagurile de sânge, şi acest lucru este de asemenea cunoscut.50 Ce împiedică sângele de a se „îngroşa” şi este de asemenea şi anticoagulantul Naturii,  prevenind cheagurile de sânge? Nu, nu este omega-3, cum vi se spune constant.
Familia Omega-6 este mult mai puternică. Acidul arahidonic (AA) este un derivat critic al omega-6 şi o foarte importantă componentă biochimică ce există in fiecare celulă a noastră. Este piatra de temelie a celui mai eficient agent anti-coagulant („ajută la fluidizarea sângelui”) cunoscut, intitulat prostaciclin. AA inhibă de asemenea lipirea trombocitelor ceea ce-l face „fluidificatorul” natural al sângelui. AA ajută chiar şi la rezolvarea problemelor vasculare ca răspuns la răni.51
Victimele atacurilor de cord au niveluri scăzute de acizi graşi esenţiali, în special de acid arahidonic (AA) derivat din Omega-6, şi AEP (acidul eicosapentaenoic) derivat din familia omega-3.56
Avem nevoie şi de familia omega-3 deoarece AEP este unul dintre cei mai importanţi derivaţi ai săi. Problema este că suplimentele pe bază de ulei de peşte conţin o doză mult prea mare.

Ce blochează cu adevărat arterele
Contrar celor auzite de decenii, nu grăsimile saturate blochează arterele şi împiedică circulaţia sângelui: ci familia omega-6 denaturat..
Un articol important din Lancet (1994; 344:1195-96) a raportat investigarea componentelor din plăcilor arteriale. Felton şi colaboratorii au măsurat componentele individuale, şi într-un cheag din artera aortă au fost găsiţi peste 10 compuşi dar nu şi grăsime saturată.57 S-a găsit şi ceva colesterol în cheag. Aceasta se explică prin faptul că colesterolul acţionează ca un protector vindecător al rănilor arteriale, la fel cum se formează o crustă peste rănile exterioare.
Care este elementul predominant într-un cheag? Probabil ca aţi ghicit: uleiurile polinesaturate omega-6 denaturate, acelea care la început conţin acizi graşi esenţiali ce funcţionează normal dar sunt distruse în timpul procesării comerciale a hranei.  Multe analize similare a cheagurilor arteriale ce au dus la obţinerea aceloraşi rezultate au fost întreprinse şi publicate în jurnale medicale dar se pare că puţini doctori le-au vazut.58
Omul obişnuit are puţine şanse de a descoperi adevărul. Deci nu este colesterolul cel care blochează arterele. Dacă aveţi o deficienţă a AGE, colesterolul acţionează ca un sistem de „distribuire a otrăvii”.
AGE sunt componentele majore ale colesterolului. Aşa cum lucrarea Molecular Biology of the Cell spune foarte clar, (p.481), colesterolul este necesar pentru integritatea structurală a dublului strat lipid, matricea din fiecare din cele 100 de trilioane de membrane celulare ale noastre.
JAMA, (1994; 272:1335- 40) a publicat un articol în care se afirmă că medicamentele care reduc colesterolul nu acţionează în mod semnificativ pentru prevenirea bolilor cardiace. Motivul? Nu pot reduce suficient cantitatea de omega-6 deteriorat.
După cum s-a menţionat în Current Atherosclerosis Reports (2004; 6:477- 84) acesta este motivul pentru care medicamentele de colesterol nu-şi fac treaba59: „LDL” (lipoproteinele de mică densitate) conţin până la 80% lipide (grăsimi şi uleiuri), incluzând şi acizi graşi polinesaturaţi şi colesterol, în principal esteri. Acidul linoleic (LA) unul dintre cei mai des întâlniţi acizi graşi din LDL…”
Cu aceasta informaţie vedem că ceea ce transportă colesterolul – AGE denaturaţi – reprezintă de fapt problema. Un articol din Human Nutrition: Clinical nutrition (1984; 38C:245-260) demonstrează încă o dată că familia omega-6 reprezintă majoritatea acizilor graşi din colesterolul LDL şi HDL.60
Nu mai lăsaţi pe nimeni să vă spună că grăsimile naturale sunt „rele”. O suta de trilioane de celule au nevoie de o mulţime de grăsimi naturale ce conţin AGE, în special familia omega-6.
Însă daca doar puţin din acest omega-6 este deteriorat, reducându-i abilitatea de a absorbi oxigen şi de a efectua alte funcţii celulare, acest lucru va acţiona ca o cauza directă a cancerului precum şi a bolilor cardiace.   

Nota autorului:
Mulţumesc în mod special lui Kenneth Sperling, Khanada Taylor şi Jill Kostrinsky pentru ajutorul acordat la editarea acestui articol.

Despre autor:
Brian Scott Peskin, BSEE, şi-a luat licenţa în inginerie electrică la Massachusetts Institute of Technology (MIT) în 1979. În 1995 el a pus bazele unei noi ştiinţe: Ingineria  sistemelor vii. 
Brian a fost numit profesor adjunct la Texas Southern University în cadrul Departmentului de Farmacie şi Medicină  în 1998–1999. În cele din urmă Brian şi-a fondat propria companie, Maximum Efficiency Products, pentru a îşi putea astfel publica propriile descoperiri ştiinţifice şi a îşi promova suplimentele nutritive unice.  În prezent el lucrează ca cercetător independent.
Acest articol are la bază lucrarea The Hidden Story of Cancer, scrisă de Brian Peskin împreună cu cercetătorul  Amid Habib, MD, FAAP, FACE (Pinnacle Press, 2006). Lucrarea  poate fi cumpărată de la Pinnacle Press, PO Box 56507, Houston, TX 77256, USA, sau telefonând la 1800 456 9941 (telefon gratuit în America de Nord) sau +1(713) 979 0065.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul: http://www.brianpeskin.com.

Nota editorului:
Datorită spaţiului restrâns nu putem publica textul complet al articolului prof. Peskin împreună cu tabelele şi notele de final (în consecinţă există omisiuni în numerotarea notelor de final). Textul complet al acestui articol poate fi găsit la http://www.brianpeskin.com/NEXUS%20Hidden%20Story%20Article.pdf .

Share